Satul Sofia este situat între bazinele râurilor Cubolta şi Răut, la 11 km de oraşul Drochia, la 9 km de satul Pelinia şi la 27 km de oraşul Bălţi. La nord este delimitat de teritoriul s.Baroncea, la sud – de teritoriul satului Hăsnăşenii Noi, la vest – de teritoriul satului Pelinia, la este – de teritoriile satelor Petreni şi Dominteni, toate făcînd parte din raionul Drochia.
Este aşezat între două coline, una având o înălţime de 30-35 m, iar cealaltă- peste 40 m. Satul Sofia are lungimea de 6.5 km şi lăţimea de 4.5 km.